Treceți la conținutul principal

AUTOMATISMUL NORMAL


Automatismul normal constă în caracteristica unică a inimii de a-şi autogenera excitaţia. Celulele care au această proprietate - numite celule pacemaker - sunt situate în diverse regiuni ale ţesutului specific. Particularitatea lor fiziologică esenţială este depolarizarea diastolică spontană sau de faza a 4-a. în timpul acestei faze se acumulează în interiorul celulei sarcini pozitive. iar in exteriorul membranei sarcini negative. Când potenţialul de membrană atinge potenţialul-prag (circa -50 mV), se declanşează excitaţia celulei, adică depolarizarea rapidă de fază 0. Caracteristic celulelor pacemaker este existenţa unui mic curent spre interior numit Ip realizat de trecerea Na" printr-un canal cationic relativ nespecific, canal activat de însăşi polarizarea celulelor pacemaker. în condiţii normale nodul sinusal este pacemaker-ul dominant, având cea mai ridicată frecvenţă proprie de descărcare. Prin stimuli propagaţi, acesm depolarizeâză pacemaJcer-ii subsidiari şi de fapt întregul miocard.
Mai mult, pacemaker-ii subsidiari sunt suprimaţi prin suprastimulare (overdrive suppression). Prin aceasta înţelegem reducerea ratei intrinsece de descărcare a pacemaker-ilor subsidiari, după ce sunt stimulaţi la о frecvenţă mai mare decât cea proprie, ca de exemplu chiar în cazul celei sinusale normale.
 Dacă activitatea sinusală este suprimată sau excitaţia oprită în dramul spre pacemaker-ul subsidiar, acesta intră în funcţie numai după о perioadă de latenţă (pauz;ă preautomatică), iar frecvenţa descărcării sale efective creşte progresiv (,,încălzire“) până ce-şi atinge ritmul propriu. Frecvenţa proprie de descărcare a unui pacemarker depinde de: panta depolarizării spontane, nivelul potenţialului-prag şi nivelul potenţialului ce repaus. Cu cât panta depolarizării este mai abruptă, potenţialul-prag mai mi.с şi nivelul potenţialului de repaus mai puţin negativ, frecvenţa de descărcare este mai ridicată şi vice-versa. Mecanismele automatice normale sunt intens modulate de sistemul vegetativ. Stimularea /З-adrenergică creşte automatismul, iar stimularea a adrenergică şi vagajă (muscarinică) aeţionează invers. în aritmogenezâ automatismul normal aî centrilor inferiori intervin - în special în concordantă cu sensul lor biologic - în apariţia ritmurilor pasive, în caz de bradicardie excesivă sau blocuri.
Automatismul sinusal este implicat evident în: bradi- şi tahicardiile sinusale, iar cel ectopic în geneza unor tahicardii ventriculare idiopatice.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

REINTRAREA

Este un mecanism general de producere a aritmiilor cardiace care rezultă dintr-o anomalie de propagare a unui impuls, care determină răspunsurile repetitive. Reintrarea poate rezultă din două mecanisme: mişcarea circulară şi rejlectarea.  Primul dintre acestea este cu mult mai important. Mişcarea circulară. Apariţia remtrării este condiţionată de preexistentă unor condiţii fiziologice precise. Prima este existenţa unui circuit de reintrare - izolat anatomic sau functional - de restul miocardului. Acesta poate fi împărţit schematic într-o ansă aferentă şi una eferentă. Dacă ne imaginăm un inel tăiat dintr-o meduză sau dintr-un ventricul de broască ţestoasă şi-1 stimulăm într-un punct oarecare, stimulul se propagă, în sensuri diferite, orar şi antiorar, prin cele două anse. Propagarea ambilor stimuli se opreşte la jumătatea inelului, fiecare fiind oprit de perioada refractară determinată de celălalt.  Dacă printr-o intervenţie chimică sau fizică se modifică proprietăţile locale ale

PARASISTOLIA

PARASISTOLIA în această condiţie inima este condusă concomitent şi pe lungă duratl de doi centri: primul este de obicei pacemakerul smusal, iar al doilea central parasistolic. Acesta, deşi are un ritm propriu mai lent, nu este descărcat de impulsul sinusal propagat deoarece este apărat printr-un „bloc de intrare". Activitatea sa continuă permanent dar excită miocardul în întregime numai când îl găseşte pomit în stare excitabilă. Aspectul ECG este de extrasistole cu cuplaj variabil. Caracteristic, cel mai scurt interval între două extra (para)si stole este divizorul comun al tuturor intervaleior interparasistohce. Uneori în jurul centrului parasistolic există şi un bloc intermitent „de ieşire“, în consecinţă unele parasistole nu apar la locul aşteptat.