Treceți la conținutul principal

TULBURĂRI DE RITM ŞI CONDUCERE

Cu creşterea vârstei sau în zone miocardice patologice, cum ar fi periferia infarctului, caracterul anizotrop al conducerii se accentuează. în aceste condiţii vorbim de anizotropie neuniformă. Anizotropia poate determina tulburări de conducere în afara modificărilor proprietăţilor electrofiziologice ale celulelor. 
Astfel, chiar în condiţii de anizotropie uniformă, dacă se produce un bloc în sens longitudinal, conducerea se poate face foarte lent în sens transversal, ceea ce creează condiţii pentru reintrare (vezi mai jos). 
Tulburările de conducere pot rezultă dintr-o multitudine de procese
 a) Refractaritatea normală a joncţiunii face, de pildă, ca frecvenţă ventriculară în flutterul atrial să fie de obicei 2/1. ,,Permeabilitatea“ joncţiunii atrioventriculare în sens retrograd este normal mai mica decât în sens anterograd, astfel că, de obicei, în tahicardia ventriculară există disociaţia AV. 
b) Blocul, încetinirea sau oprirea patologică primară a conducerii, poate fi: - Bidirectional: de exemplu (de regulă) în blocul AV gr. III. - Unidirectional; de exemplu în joncţiunea AV numai retrograd sau numai anterograd. Acelaşi proces se poate produce şi în miocardul atrial sau ventricular. Procesul are о importanţă deosebită în aritmogeneza (mecanismul de reintrare).

 Tulburările de conducere sunt astfel procese complexe în care intervin: eficienţa stimulului, perioada refractară normală sau patologic crescută, structurile anatomiee şi subcelulare, modularea vegetativâ. Sunt, de asemenea, importante trei noţiuni pentru aritmogeneză: 
Conducerea decrementală se datoreşte unei diminuări progresive a potenţialului de membrană, deci a pantei şi a amplitudinii fazei 0, ceea ce duce la о încetinire treptată a conducerii şi în final la blocare completă prin deficienţă de stimul, deşi excitabilitatea celulelor distale este normală. 
Conducerea ascunsă (concealed conduction).
 Un impuls atrial poate, în anume condiţii, să pătrundă numai în parte joncţiunea atrio-ventriculară fără să determine deci о excitaţie ventriculară. El generează totuşi refractaritate care va influenţă posibilitatea de propagare a stimulilor ulteriori.
 Mecanismul explică neregularitatea acţiunii ventriculare în fibrilaţia atrială. Conducerea AV supranorm ală. Este termenul aplicat îmbunătăţirii ,,neaşteptate“ a conducerii într-o tulburare de conducere explicând situaţii ca ,,recuperarea“ parţială şi tranzitorie în unele blocuri de grad înalt sau complete a propagării stimulului.

Este mecanismul probabil al unor tahicardii reintrante nodale şi ventricularc. Reintrarea funcţională. Este de obicei о microreintrare. Ea se stabilejte în jurul unui nucleu întreţinut refractar prin stimulii propagaţi centripet spre acesta din diverse puncte- ale undei circulare. Este mecanismul presupus de ipoteza de „ leading circle “ (Allesie şi colab.).
Circuitul se stabileşte pe drumul cel niai scurt în lungul câruia propagarea frontului de depolarizare este posibilă. Frontul undei circulare atinge aproape zona refractară, hiatusul excitabil fiind scurt. Un stimul exterior nu poate deci pătrunde în circuit spre a opri reintrarea. О creştere farmacologicâ a perioadei refractare poate opri cu uşurinţă unda circulară. Dacă se modifică parametrii fiziologici, circuitul îşi modifică forma şi lungimea şi consecutiv frecvenţa tahicardiei. în fibrilaţia arterială şi ventriculară apar multiple fronturi mici de reintrare (microreintrare) care progresează în funcţie de viteza de conducere şi duratele perioadelor refractare. Hiatusul excitabil este foarte scurt. Reintrarea anizotropică.
Propagarea stimulului în miocardul normal este anizotropică, adică se face cu viteză mai mare în lungul fasciculelor musculare. Reducerea eficacităţii de stimulare a undei de depolarizare prin stimuli prematuri duce la bloc de conducere longitudinal; se produce propagare lentă transversală şi pnn aceasta apare о tahicardie reintrantă. Fenomenul se produce în afara unei modificări a parametrilor electrofiziologici celulari.
Hiatusul excitabil este lung. Reintrarea prin canale rapide de Na sau canale lente de Ca. Reintrarea poate rezultă din depresia primară a curentului IN;. sau l c_, ceea ce are evidente implicaţii terapeutice. Asocierea factorilor anatomici şi funcţionali. La bolnavii cu cicatrice de infarct tahicardia ventriculară (TV) monomorfă susţinută apare aproape exclusiv în caz de interesare septală, uneori cu anevrism ventricular. Pentru prevenirea acestei complicaţii joacă un rol vital prezervarea unei zone bordante viabile, fapt dovedit prin efectul favorabil al trombolizei terapeutice asupra incidenţei ulterioare a TV susţinute.
Adeseori este о microreintrare favorizată de о zonă de conducere încetinită cuprinsâ între două zone complet inexcitabile (figura în 8 a lui El Sherif). Această zonă constituie substratul aritmogen. Reintrarea din ramură în ramură este frecventă în cardiomiopatia dilatativă: ansa aferentă este constituită de obicei din ramura hisiană dreaptă şi cea eferentă dm cea stângă. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

REINTRAREA

Este un mecanism general de producere a aritmiilor cardiace care rezultă dintr-o anomalie de propagare a unui impuls, care determină răspunsurile repetitive. Reintrarea poate rezultă din două mecanisme: mişcarea circulară şi rejlectarea.  Primul dintre acestea este cu mult mai important. Mişcarea circulară. Apariţia remtrării este condiţionată de preexistentă unor condiţii fiziologice precise. Prima este existenţa unui circuit de reintrare - izolat anatomic sau functional - de restul miocardului. Acesta poate fi împărţit schematic într-o ansă aferentă şi una eferentă. Dacă ne imaginăm un inel tăiat dintr-o meduză sau dintr-un ventricul de broască ţestoasă şi-1 stimulăm într-un punct oarecare, stimulul se propagă, în sensuri diferite, orar şi antiorar, prin cele două anse. Propagarea ambilor stimuli se opreşte la jumătatea inelului, fiecare fiind oprit de perioada refractară determinată de celălalt.  Dacă printr-o intervenţie chimică sau fizică se modifică proprietăţile locale ale

PARASISTOLIA

PARASISTOLIA în această condiţie inima este condusă concomitent şi pe lungă duratl de doi centri: primul este de obicei pacemakerul smusal, iar al doilea central parasistolic. Acesta, deşi are un ritm propriu mai lent, nu este descărcat de impulsul sinusal propagat deoarece este apărat printr-un „bloc de intrare". Activitatea sa continuă permanent dar excită miocardul în întregime numai când îl găseşte pomit în stare excitabilă. Aspectul ECG este de extrasistole cu cuplaj variabil. Caracteristic, cel mai scurt interval între două extra (para)si stole este divizorul comun al tuturor intervaleior interparasistohce. Uneori în jurul centrului parasistolic există şi un bloc intermitent „de ieşire“, în consecinţă unele parasistole nu apar la locul aşteptat.

AUTOMATISMUL NORMAL

Automatismul normal constă în caracteristica unică a inimii de a-şi autogenera excitaţia. Celulele care au această proprietate - numite celule pacemaker - sunt situate în diverse regiuni ale ţesutului specific. Particularitatea lor fiziologică esenţială este depolarizarea diastolică spontană sau de faza a 4-a. în timpul acestei faze se acumulează în interiorul celulei sarcini pozitive. iar in exteriorul membranei sarcini negative. Când potenţialul de membrană atinge potenţialul-prag (circa -50 mV), se declanşează excitaţia celulei, adică depolarizarea rapidă de fază 0. Caracteristic celulelor pacemaker este existenţa unui mic curent spre interior numit Ip realizat de trecerea Na" printr-un canal cationic relativ nespecific, canal activat de însăşi polarizarea celulelor pacemaker. în condiţii normale nodul sinusal este pacemaker-ul dominant, având cea mai ridicată frecvenţă proprie de descărcare. Prin stimuli propagaţi, acesm depolarizeâză pacemaJcer-ii subsidiari şi de fapt între