Treceți la conținutul principal

Postări

TRANSPOZIŢIA CORECTATĂ A MARILOR VASE

 Incidenţa este rară, iar evoluţia este normală în absenţa unor anomalii asociate. Anomalia constă în inversarea celor doi ventriculi cu valva atrioventriculară corespunzătoare (VS cu valva mitraiă la dreapta şi VD cu valva tricuspidă la stângă) şi cu о poziţie anormală a aortei şi arterei pulmonare care este situată posterior. Se poate asocia DSV, DSA, SP, atrezie tricuspidiană, anomalie Ebstein şi altele. Tulburările fiziopatologice sunt absente la TMV corectată, dar se manifestă la anomalii asociate. Datele clinice sunt nespecifice sau absente. Zgomotul I este întărit la bază. în cazul unor anomalii asociate apar simptome generate de acestea, ca şi de aritmii, blocuri A-V, insuficienţă cardiacă. Datele examenului fizic pot sugera leziuni asociate prin apariţia de sufluri sau modificări de zgomote. Explorări. Examenul radiologic arată absenţa arcului pulmonar şi a curburei aortei spre stângă şi un hil drept ridicat şi preeminent (aspectul „căderii de apă“). La examenul ECG se observ
Postări recente

FISTULA ARTERIO-VENOASĂ PULMONARĂ

 Fistuielc arîerio-venoase pulmonare au mai multe forme analomice: unice, multiple, difuze, variate ca mărimc. Frecvent (50%) sindromul Rendu-OslerWeber este prezent. Sub raport fiziopatologie presiunea 0 , scade în AS, VS şi circulaţia sistemică şi apare cianoză cu hipocratism digital, M anifestările clinice includ hemoptizii, epistaxis, hemoragii digestive, simptome ccrcbralc (ameţcli. tulburări de vedere, disartrie, convulsii) şi fenomene determinate dc tromboze, abces cerebral sau embolii paradoxale. La auscuitaţia la nivelul toracelui, în afara cordului, se poate perccpe un suflu sistolic sau continuu. Observarea la nivelul mucoaselor dc leziuni angiomatoase este de mare utilitate pentru diagnostic. Examenul radiologic poate arăta о opacitate sau mai multe opacităţi, relativ rotunde, pulmonare. Angiografia prin cateterismul arterei pulmonare precizează diagnosticul. Tratamentui la cazuri cu hemoptizii severe constă în embolizări locale, lobceto'mii sau rezecţii pulmonare. 

MANIFESTĂRILE CARDIOVASCULARE

Manifestările cardiovasculare ale tireotoxicozei pot fi 'funcţionale (sindromul hiperkinetic) şi organicizate (cardiotireoza sau cardiopatia tiroidiană). Sindromul hiperkinetic din tireotoxicoză este tipic. Pacienţii au palpitaţii, tahicardie şi un grad de dispnee sau fatigabilitate. De regulă sunt prezente manifestări generale de hipertiroidism. Din punct de vedere cardiovascular există о tahicardie sinusală persistentâ, inclusiv în somn, labilă, şi care creşte disproporţionat la efort sau emoţii. Pulsul este rapid, arnplu, tensiunea arterială sistolică uşor crescută, iar tensiunea diastolică scăzută. Examenul cordului arată zgomote cardiace accentuate (atât la vârf cât şi la focarul pulmonarei), uneori prezenţa zgomotului III şi sufluri sistolice funcţionale. Examenul electrocardiografic nu arată modificări sernnificative, în afara tahicardiei, iar ecocardiograma este normală, dar cu un cord hiperkinetic, cu FE crescută. Mecanismul sindromului hiperkinetic este legat de efectul

BOLILE TIROIDEI HIPERTIROIDISMUL

Hipertiroidismul defineşte un sindrom datorat cxcesului de hormoni tiroidieni - Tj, T4 (tiroxina) sau a ambilor. Unii autori preferă termenul generic de tireotoxicoză pentru sindromul clinic şi biochimic rezultat din cxcesul dc hormoni tiroidieni, păstrând termenui de hipertiroidism numai pentru acele condiţi' în care hiperfuncţia tiroidiană conduce la tireotoxicoză (boala Graves, guşâ basedowiană, guşă multinodulară toxică, adenomul toxic tiroidian, excesul de TSH, hipertiroidia indusă de iod, sindroame paraneoplazice cu secreţie de substanţe TSH-like). în altă categoric de afecţiuni - tiroidite, neoplasm tiroidian, - există tireotoxicoză - dar funcţia tiroidiană, reflectată în RAIU (thyroic radioactive iodine uptake) este scăzută. Mulţi autori folosesc termenii de hipertiroidism şi tireotoxicoză cu acelaşi înţeles. Hormonii tiroidieni în exces determina efecte cardiace şi vasculare. Acestea rczultă din creşterea nevoilor metabolice ale ţesuturilor (hipermetabolism, creştcrca nev

CONSECINŢELE FUNCŢIONALE ALE ARITMIILOR

  Aritmiile, îndeosebi cele susţinute sau recidivante, pot determina tulburări funcţionale condiţionate de scăderea debitului cardiac. Scăderea acestuia este manifestă la frecvenţe mai mari de 160 sau mai mici de 40 apărând deci atât în tahi-, cât şi în bradiaritmii. în prezenţa unei cardiopatii organice sau în caz de afectări ale circulaţiilor regionale limitele de toleranţă se reduc la 100, respectiv 50/min. în tahiaritmii, debitul cardiac se reduce prin micşorarea debitului sistolic (scurtarea diastolei), iar în bradiaritmii prin scăderea frecvenţei (debitul sistolic fiind crescut). Pierderea funcţiei mecanice atriale ca in fibrilaţia atrială (FA) este semnificativă în condiţiile frecvenţei ventriculare ridicate, îndeosebi dacă există, un obstacol mecanic la umplerea VS (stenoză mitraiă) sau sunt alterate proprietăţile diastolice ale acestuia (cardiomiopatie hipertrofică sau restrictivă, HVS etc.). Pierderea sincronizării atrio-ventriculare în disociaţiile AV poate juca un rol acc

METODE INVAZIVE DE DIAGNOSTIC ALE ARITMIILOR

Explorarea electrofiziologică endocavitară. Este о metodă invazivă de diagnostic derivată din cateterismul cardiac. De obicei se face cateterismul inimii drepte, dar se pot obţine şi informaţii asupra jumătăţii stângi a cordului, astfel cateterismul sinusului coronarian permite înregistrarea potenţiaielor atriale stângi. Uneori prezenţa unui foramen ovale' permeabil permite cateterizarea efectivă a cavităţilor stângi. Abordarea directă a acestora după Seldinger se practică rar. 27 Se întrebumţează sonde bi-, tri- sau cuadnpoiare, permiţând atât înregistrarea potenţialelor electrice, cât şi electrostimularea la diverse nivele. Se obţine, astfel, electrograma endocavitară. Pe aceasta apar de ex. complexe atriale de mari dimensiuni, ceea ce poate fi util pentru deosebirea unor TPSV cu conducerc aberantă de TV. Poziţionându-se extremitatea sondei la nivelul tricuspidei se poate înregistra electrograma fasciculului His. Se obţin la acest nivel trei deflexjimi; A (depolarizarea porţiun

SIMPTOMATOLOGIA ARITMIILOR

 Simptomul care atrage de obicei atenţia sunt palpitaţiile — perceperea bătăilor cardiace de către individ - dar trebuie ţinut seama de faptul că palpitaţiile pot apărea în afara oricărei aritmii, De asemenea numeroase aritmii severe - îndeosebi ventriculare - nu sunt percepute de bolnav sau cel puţin nu sunt percepute ca palpitaţii putând determina sincope. Lehmann şi colab. (1991) propun о gradare a severităţii simptomelor asociate cu tahiaritmiile ventriculare. Se aplică în: tahicardiile susţinute, nesusţinute, mono- sau polimorfe. Clasa I - Bolnav asimptomatic sau cu tulburări limitate la palpitaţii. Clasa II - Ameţeli, durere precordială, dispnee. Clasa III - Sincopă, alterare a stării psihice sau alte dovezi ale unei suferinţe semnificative sccundare ale unui organ terminal (inclusiv: edem pulmonar acut, infarct miocardic, sindrom de debit mic, accident vascular cerebral). Clasa TV - Oprire cardiacă (puls şi repiraţie absente). Clasificarea este utilă, gradul maxim al severităţi