Treceți la conținutul principal

AUTOMATISMUL ANORMAL

 Este о variantă patologică de automatism. Stimulul este generat în celule din reţeaua Purkinje sau ale miocardului atrial sau ventricular, deci celule rapide. care sunt însă depolarizate. printr-un proces patologie (aprox. -50 -60 mV). 17 Spre deosebire de automatismul normal, cel anormal nu este suprimat de overdriving deoarece canaie de N a\ la acest grad de polarizare, sunt în bună măsură nefuncţionale. Cauza obişnuită este ischemia care reduce potenţialul de repaus. ceea ce duce la ieşirea K’ din celulă. Mecanismele reale sunt mult mai complexe. Celulele răspund ca şi cele cu automatism normal la stimularea vegetativă. cu excepţia faptului că alfa-stimularea nu le inhibă. Implicarea acestui mecanism este demonstrată în tahicardiile ventriculare ce apar în infarctul miocardic, între 24-72 de ore de la debut, în tahicardiile atriale ectopice şi ritmul idioventricular accelerat.
POSTDEPOLARIZĂRI Şi RITMURI DECLANŞATE 
Postdepolarizările (PD) sunt oscilaţii patologice ale potenţialului de acţiune (PA) ale unui impuls. Ele nu sunt deci autogenerate. Dacă sunt destul de ample - atingând potenţialul prag - ele iniţiază tahiaritmii. PD sunt de două feluri: PD precoce (PDP) (early after-depolarization) care apar în faza a 2-a - a 3-a a PA şi taxdive (PDT) (late after-depolarization) apărând în faza a 4-a. Mecanismul ionic, şi semnificaţia PDP şi PDT sunt diferite. a) Postdepolarizările precoce. Sunt determinate de creşterea sarcinilor pozitive în celulă ce poate rezultă în principiu prin trei mecanisme: de reducerea IK. - deci a efluxului de K+ din celulă; prelungirea anormală a infhixului de Na+, la nivele înalte de depolarizare sau de Ca2+, la nivele scăzute, fiecare prin canalele respective. Ele indue tahiaritmii dependente de bradicardie. Stimularea betaadrenergică are un efect dual: de creştere a PDP prin creştere influx de Ca2+ dar şi de diminuare a lor prin grăbirea repolarizării. Efectul muscarinic al excitaţiei vagale tinde să suprime PDP prin scăderea irtfluxului de Ca2+ şi accelerarea repolarizării. PDP se realizează experimental în intoxicaţia cu cesiu sau droguri care închid canelele de К (clofinmm). Apar îndeosebi în caz de QT lung, congenital sau dobândit. Ca eveniment aritmic major determină torsadele de vârfuri. PDP nu sunt de obicei suprimate prin overdriving şi nici prin stimulare prematura. b) Postdepolarizările tardive. Au un mecanism de producere unitar: supraîncărcarea intracelulară (citosolică) cu Ca2", care satureazâ mecanismul de sechestrare din reticulul sarcoplasmic. Se produc oscilaţii ale Ca2" citosolic, care explică oscilaţiile potenţialului de membrană. Apar tipic în intoxicaţia digitalică, care inhibă N a' - К* - ATP-aza de membrană. Influxul de Ca++ creşte prin schimbătorul Na+/Ca++. Se eliberează Ca2+ şi din reticulul sarcoplasmic şi mitoc-ondrii. PDT determină aritmii tahicardic-dependente. Tahiaritmiile prin PDT nu sunt suprimate de obicei prin overdriving dar pot fi întrerupte prin stimulare prematura. Apariţia lor este favorizată de: ischemie, catecolamine, milrinonă, amiodaronă în doze toxice. Pot declanşa tahicardii ventriculare polimorfe şi tahicardii supraventriculare ectopice.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CONSECINŢELE FUNCŢIONALE ALE ARITMIILOR

  Aritmiile, îndeosebi cele susţinute sau recidivante, pot determina tulburări funcţionale condiţionate de scăderea debitului cardiac. Scăderea acestuia este manifestă la frecvenţe mai mari de 160 sau mai mici de 40 apărând deci atât în tahi-, cât şi în bradiaritmii. în prezenţa unei cardiopatii organice sau în caz de afectări ale circulaţiilor regionale limitele de toleranţă se reduc la 100, respectiv 50/min. în tahiaritmii, debitul cardiac se reduce prin micşorarea debitului sistolic (scurtarea diastolei), iar în bradiaritmii prin scăderea frecvenţei (debitul sistolic fiind crescut). Pierderea funcţiei mecanice atriale ca in fibrilaţia atrială (FA) este semnificativă în condiţiile frecvenţei ventriculare ridicate, îndeosebi dacă există, un obstacol mecanic la umplerea VS (stenoză mitraiă) sau sunt alterate proprietăţile diastolice ale acestuia (cardiomiopatie hipertrofică sau restrictivă, HVS etc.). Pierderea sincronizării atrio-ventriculare în disociaţiile AV poate juca un rol...

PARASISTOLIA

PARASISTOLIA în această condiţie inima este condusă concomitent şi pe lungă duratl de doi centri: primul este de obicei pacemakerul smusal, iar al doilea central parasistolic. Acesta, deşi are un ritm propriu mai lent, nu este descărcat de impulsul sinusal propagat deoarece este apărat printr-un „bloc de intrare". Activitatea sa continuă permanent dar excită miocardul în întregime numai când îl găseşte pomit în stare excitabilă. Aspectul ECG este de extrasistole cu cuplaj variabil. Caracteristic, cel mai scurt interval între două extra (para)si stole este divizorul comun al tuturor intervaleior interparasistohce. Uneori în jurul centrului parasistolic există şi un bloc intermitent „de ieşire“, în consecinţă unele parasistole nu apar la locul aşteptat.

TRANSPOZIŢIA CORECTATĂ A MARILOR VASE

 Incidenţa este rară, iar evoluţia este normală în absenţa unor anomalii asociate. Anomalia constă în inversarea celor doi ventriculi cu valva atrioventriculară corespunzătoare (VS cu valva mitraiă la dreapta şi VD cu valva tricuspidă la stângă) şi cu о poziţie anormală a aortei şi arterei pulmonare care este situată posterior. Se poate asocia DSV, DSA, SP, atrezie tricuspidiană, anomalie Ebstein şi altele. Tulburările fiziopatologice sunt absente la TMV corectată, dar se manifestă la anomalii asociate. Datele clinice sunt nespecifice sau absente. Zgomotul I este întărit la bază. în cazul unor anomalii asociate apar simptome generate de acestea, ca şi de aritmii, blocuri A-V, insuficienţă cardiacă. Datele examenului fizic pot sugera leziuni asociate prin apariţia de sufluri sau modificări de zgomote. Explorări. Examenul radiologic arată absenţa arcului pulmonar şi a curburei aortei spre stângă şi un hil drept ridicat şi preeminent (aspectul „căderii de apă“). La examenul ECG se ob...