METODE INVAZIVE DE DIAGNOSTIC ALE ARITMIILOR

Explorarea electrofiziologică endocavitară. Este о metodă invazivă de diagnostic derivată din cateterismul cardiac. De obicei se face cateterismul inimii drepte, dar se pot obţine şi informaţii asupra jumătăţii stângi a cordului, astfel cateterismul sinusului coronarian permite înregistrarea potenţiaielor atriale stângi. Uneori prezenţa unui foramen ovale' permeabil permite cateterizarea efectivă a cavităţilor stângi. Abordarea directă a acestora după Seldinger se practică rar. 27 Se întrebumţează sonde bi-, tri- sau cuadnpoiare, permiţând atât înregistrarea potenţialelor electrice, cât şi electrostimularea la diverse nivele. Se obţine, astfel, electrograma endocavitară. Pe aceasta apar de ex. complexe atriale de mari dimensiuni, ceea ce poate fi util pentru deosebirea unor TPSV cu conducerc aberantă de TV. Poziţionându-se extremitatea sondei la nivelul tricuspidei se poate înregistra electrograma fasciculului His. Se obţin la acest nivel trei deflexjimi; A (depolarizarea porţiunii inferioare a atriului drept); H (depolarizarea hisiană) şi V (depolarifcarea părţîi superioare a ventriculului). Cum se înregistrează concomitent şi ECG extemă se pot măsură intervalele schematizate în fig. 27. Se realizează astfel о ,,disecţie“ a intervalului P-R de pe ECG extemă. Din protocol fac parte şi probe de stimulare programate: - cu cadenţă impusă la ritmuri de frecvenţă crescândă sau fixă; - cu producerea unuia sau mai multor extrastimuli cuplaţi cu ritmul normal. Reducându-se progresiv cuplajul, se poate determina perioada refractară efectivă (PRE) a teritoriului explorat. Cu tehnieile actuale electrofiziologice endocavitare se pot induce sau întrerupe accese tahicardice reintrate şi se poate efectua cartarea (mappingj endoear'dică, prin înregistrarea diferenţelor de potenţial din diverse puncte endocardice localizându-se eventualele fascicule accesorii sau „substratul“ aritmogen în diverse alte aritmii reintrante. Metoda a dus în mod firesc la apariţia ritmologiei interventionale care presupune о tehnică similară de abordare a bolnavului. TRATAMENTUL ANTIARITMIC 

Obiectivele principale ale tratamentului antiaritmic sunt: - reducerea mortalităţii cardiace totale care se produce în bună parte subit şi prin mecanisme aritmice; - tratamentul de urgenţă al aritmiilor severe vizând întreruperea lor sau ameliorarea toleranţei lor hemodinamice; - reducerea incidenţei şi/sau gravităţii aritmiilor recurente şi creşterea calităţii vieţii bolnavului. Aceste obiective sunt numai uneori realizabile integral, cu toate progrescle terapeutice din ultimii ani. Pentru a se obţine rezultate cât mai bune, trebuie să se aibă în vedere următoarele: - tratamentul antiaritmic este numai о componenta a strategiei terapeutice aplieate cardiacilor cu aritmii şi adeseori nu cea mai importantă; - este esenţial să se încerce corectarea substratului aritmiilor prin tratamentul bolii cauzale; - domeniul tratamentului antiaritmic este în plină evoluţie şi cunoştinţele mai vechi de câţiva ani trebuie revizuite în concordanţă cu datele actuale.