PARASISTOLIA
în această condiţie inima este condusă concomitent şi pe lungă duratl de
doi centri: primul este de obicei pacemakerul smusal, iar al doilea central
parasistolic. Acesta, deşi are un ritm propriu mai lent, nu este descărcat de
impulsul sinusal propagat deoarece este apărat printr-un „bloc de intrare".
Activitatea sa continuă permanent dar excită miocardul în întregime numai
când îl găseşte pomit în stare excitabilă.
Aspectul ECG este de extrasistole cu cuplaj variabil. Caracteristic, cel mai
scurt interval între două extra (para)si stole este divizorul comun al tuturor
intervaleior interparasistohce. Uneori în jurul centrului parasistolic există şi un
bloc intermitent „de ieşire“, în consecinţă unele parasistole nu apar la locul
aşteptat.
Aritmiile, îndeosebi cele susţinute sau recidivante, pot determina tulburări funcţionale condiţionate de scăderea debitului cardiac. Scăderea acestuia este manifestă la frecvenţe mai mari de 160 sau mai mici de 40 apărând deci atât în tahi-, cât şi în bradiaritmii. în prezenţa unei cardiopatii organice sau în caz de afectări ale circulaţiilor regionale limitele de toleranţă se reduc la 100, respectiv 50/min. în tahiaritmii, debitul cardiac se reduce prin micşorarea debitului sistolic (scurtarea diastolei), iar în bradiaritmii prin scăderea frecvenţei (debitul sistolic fiind crescut). Pierderea funcţiei mecanice atriale ca in fibrilaţia atrială (FA) este semnificativă în condiţiile frecvenţei ventriculare ridicate, îndeosebi dacă există, un obstacol mecanic la umplerea VS (stenoză mitraiă) sau sunt alterate proprietăţile diastolice ale acestuia (cardiomiopatie hipertrofică sau restrictivă, HVS etc.). Pierderea sincronizării atrio-ventriculare în disociaţiile AV poate juca un rol...
Comentarii
Trimiteți un comentariu